Poezii de 1 Decembrie

Rosiile - beneficii uluitoare

Rosiile

pot fi de culoare rosu, galben, portocaliu, verde, violet, maro. Desi in sensul botanic rosiile sunt fructe, ele nu au totusi calitatea de desert precum o au alte fructe si de aceea ne referim ca si cum fac parte din categoria legumelor.

Beneficii

pentru sanatate (Beneficiile Antioxidantului Licopen)

rosiiÎn domeniul produselor alimentare si al cercetarilor privind fitonutrientii, nimic nu a fost mai in voga în ultimii ani decat studiile privind licopenul din tomate. Acest carotenoid gasit în tomate (si tot ce e facut din ele) a fost studiat extensiv pentru proprietatile sale antioxidante si prevenirea cancerului.

Functia antioxidanta a licopenului (capacitatea sa de a proteja celulele si alte structuri din organism de daunele provocate de oxidanti) a fost legata de catre cercetatori de protectia ADN-ului (materialul nostru genetic) in interiorul globulelor albe. Celulele albe (WBC) sunt mediatori ai inflamatiilor si ai raspunsului imun. Prevenirea bolilor de inima se poate face cu succes si cu ajutorul antioxidantului licopen.

Spre deosebire de alti fitonutrienti din alte alimente, ale caror efecte au fost studiate numai la animale, licopenul din rosii a fost studiat în mod repetat la om unde cercetarile au demonstrat o protectie suplimentara împotriva a numeroase tipuri de cancer. Aceste tipuri de cancer pentru care s-a demonstrat capacitatea sporita de prevenire sunt: cel de colon, de prostata, de piept, endometrial, pulmonar, pancreatic. Proprietatile licopenului sunt sporite în special atunci când se consuma alaturi de alimente bogate in lipide, cum ar fi avocado sau ulei de masline(carotenoidele sunt solubile in grasime, ceea ce inseamna ca sunt absorbite în organism împreuna cu grasimile). Acum intelegem si de ce salatele cu rosii si ulei de masline sau avocado sunt mai sanatoase decat daca mancam aceste alimente singure.Nota: Alimentele organice contin mai mult licopen.

Bine de stiut: Fitonutrientii din tomate devin mai concentrati atunci cand acestea sunt sunt preparate intr-un sos sau pasta si mai usor absorbabili daca asociem rosiile cu ulei de masline. Pentru a absorbi mai mult licopen este recomandat sa mancam rosiile cu coaja.

Antioxidantii

În plus fata de rolul de fitonutrient central al licopenului, rosiile contin si alti nutrienti traditionali. De exemplu, rosiile sunt o excelenta sursa de vitamina C si vitamina A, avand o concentrare foarte mare de carotenoide, inclusiv beta-caroten. Antioxidantii “calatoresc” prin organismul nostru pentru a neutraliza radicalii liberi cei care dauneaza celulelor si celulei membrane, creand inflamatii si progresia sau severitatea aterosclerozei, complicatii diabetice, astm sau cancer de colon. De fapt, aportul de antioxidanti s-a dovedit a ajuta la reducerea riscului de aparitie sau de severitate a acestor boli.

Mai mult, tomatele sunt o foarte buna sursa de fibre, care au un rol demonstrat de reducere a nivelului de colesterol, pastreaza glicemia la un nivel optim si ajuta la prevenirea cancerului de colon. O cana de rosii proaspete va oferi 57,3% din doza zilnica de vitamina C, 22,4% din doza zilnica pentru vitamina A si 7,9% din doza zilnica pentru fibra.

Reducerea riscului în bolile cardiace

Vestile sunt bune pentru cei care au risc de ateroscleroza sau care încearca sa o evite: rosiile sunt o foarte buna sursa de potasiu si o buna sursa de vitamina B3 (niacina), vitamina B6 (pirodoxina), si vitamina B9 (acid folic). Niacina a fost utilizat de ani de zile ca o modalitate sigura pentru a reduce nivelurile ridicate de colesterol.

Dieta bogata in potasiu s-au dovedit de mare folos pentru a reduce presiunea sângelui si riscul de boli cardiovasculare. Vitamina B6 si acidul folic sunt atât de necesare organismului pentru a converti periculoasele homocisteine in molecule benigne. Nivelurile ridicate de homocisteine (care pot dauna direct peretilor vaselor de sânge) sunt asociate cu un risc crescut de atac de cord si accidentul vascular cerebral. Toate aceste elemente nutritive lucreaza împreuna pentru a face din rosii o adevarata inima a alimentelor sanatoase. Într-o cana de rosii veti obtine 11,4% din doza zilnica de potasiu, 5,6% din doza zilnica de niacina, 7,0% din doza zilnica pentru B6 si 6,8% din doza zilnica de acid folic.

Licopenele din tomate pot, de asemenea, oferi beneficii in cazul bolilor cardiovasculare. Cercetarile efectuate la Brigham si Spitalul pentru Femei din Boston, MA, sugereaza ca, în plus fata de prevenirea mai multor tipuri de cancer, un consum ridicat de licopene dietetice poate juca un rol important în prevenirea bolilor cardiovasculare. Cercetarile s-au derulat pe 40.000 de femei de varsta medie si mai mare care nu aveau boli cardiovasculare si cancer atunci când a început studiul. În timpul a mai mult de 7 ani de urmarire, cele care consumau între 7 si 10 portii în fiecare saptamâna de alimente bogate in licopen (rosii si produsele pe baza de rosii, inclusiv suc de rosii, sos de rosii si pizza) au avut un risc mai mic de 29% de a avea boli cardiovasculare, comparativ cu femeile care mananca mai putin de 1,5 portii de rosii pe saptamâna.

Un alt studiu, de data aceasta derulat in Europa, sugereaza de asemenea ca prin consumul de rosii putem gasi un delicios mod de a ne proteja sistemul cardiovascular. Acest studiu, publicat în European Journal of Nutrition, a raportat ca atunci când un grup de 12 femei sanatoase au mancat destule rosii cat sa-si furnizeze 8 mg de licopen zilnic pentru o perioada de trei saptamâni, colesterol lor rau LDL (initiale de la Low-Density Lipoprotein) a fost mult mai putin sensibil la oxidare-primul pas in formarea placii aterosclerotice si un important factor de risc pentru boli cardiovasculare.

Sucul de rosii poate reduce tendinta spre coagularea sângelui, sugereaza cercetatorii in Journal of American Medical Association. În acest studiu, 20 de persoane cu diabet zaharat de tip 2 au luat zilnic 250 ml (circa 8 oz) suc de rosii sau rosii - iar alti 20 au luat placebo cu gust de tomate. Subiectii nu aveau nici un istoric privind probleme de coagulare si nu au luat medicamente care ar afecta capacitatea de coagulare a sângelui. Dupa numai 3 saptamâni, agregarea plachetara (strangerea împreuna de celule sanguine) a fost redusa semnificativ în rândul celor care au baut suc de rosii real, în timp ce asupra acelora care au primit placebo nu s-aprodus deloc acest efect..

Beneficii speciale s-au remarcat si pentru cei cu diabet zaharat de tip 2 si pentru cei care au risc crescut de boli cardiovasculare. Subtierea sângelui ca efect al sucului de rosii este de remarcat pentru oricine care are un risc mai ridicat de formare a cheagurilor de sânge. Acestia sunt cei cu un colesterol mare, cei a caror munca implica parcurgerea de distante mari, care au suferit recent o procedura chirurgicala sau care stau in fum. Dar asigurati-va ca alegeti un suc de rosii cu un continut scazut de sodiu, multe dintre sucurile de rosii din comert fiind încarcate cu sodiu care nu este deloc “prietenos” cu arterele.

Tomatele sunt o foarte buna sursa de vitamina K. In numai cateva rosii regasim 17,8% din necesarul zilnic de vitamina K, vitamina atat de importanta pentru mentinerea sanatatii osoase. Vitamina K1 activeaza osteocalcinul, cea mai importanta proteina non-colagen în os. Osteocalcinul ancoreaza moleculele de calciu din os. Prin urmare, fara suficienta vitamina K1, osteocalcinul are un nivel inadecvat, iar mineralizarea oaselor este insuficienta.

Scurt istoric

Desi tomatele amintesc mai degraba de bucataria italiana, ele sunt native din America de Sud. Rosiile erau cultivate in Mexic cand “conquistadorii” care au venit aici imediat dupa ce Columb descoperea “Lumea Noua” au descoperit si tomatele si le-au dus si in Spania iar de aici in intreaga Europa. Tomatele si-au castigat popularitatea mai mult in secolul al XIX-lea. Astazi, tomatele reprezinta printre cele mai bine vandute legume din lume. Printre cei mai mari producatori se numara Rusia, Italia, Spania, Turcia, China.

In franceza rosiei i se spune pomme d’amour , insemnand “marul dragostei” avand in vedere ca initial s-a considerat ca are calitati afrodisiace. Italienii numesc rosiile pomodoro adica “marul de aur” datorita faptului ca specia de rosii pe care au avut-o la inceput plantata era de culoare galben.

Recomandari generale:

  • Alegeti rosii de culoare foarte intensa si inchisa. Sunt mai delicioase si au mai multi fitonutrienti printre care licopenul.
  • Este recomandat sa nu gatim rosiile in recipiente de aluminiu avand in vedere ca aciditatea rosiilor poate afecta vasul iar aluminiul poate influenta gustul mancarii intr-un sens neplacut. Mai inportant decat atat, nu este deloc bine pentru sanatate ca aluminiul sa inetractioneaze cu mancarea.

Cateva idei in bucatarie:

  • Adaugati rosii sau bulion la supe sau ciorbe. Vor da o culoare frumoasa si un gust foarte bun.
  • Mancati cat mai multe salate specifice zonei mediteraneene: rosii, ceapa, mozzarela, ulei de masline.
  • Adaugati rosii si in sandvisuri sau ca garnitura alaturi de orice fel de mancare.


sursa: prodieta

Cum funcţionează auzul?

Undele sonore iau naştere în urma vibraţiilor de natură mecanică. De obicei sunetul are la bază un obiect care vibrează şi transmite acest fenomen şi mediului înconjurător. Diapazonul este un exemplu de sursă de vibraţii care generează unde sonore. Dacă lovim diapazonul cu un ciocan special, se poate observa cum acesta este antrenat într-o mişcare de du-te vino cu o anumită frecvenţă. Vibraţiile respective antrenează moleculele de aer din preajma diapazonului, creând zone de compresie în care moleculele se aglomerează şi zone de rarefiere unde, dimpotrivă, moleculele de aer se depărtează unele de altele (fenomen denumit în fizică rarefacţie). Undele sonore se propagă aşadar sub forma unor variaţii continue ale presiunii aerului.

Diapazon
Diapazon
( sursa imaginii: wikimedia.org)
Ce tip de undă este o undă sonoră? Ce sunt undele longitudinale şi transversale?

O undă care constă din compresii şi rarefacţii ale moleculelor mediului de propagare, aşa cum este cazul undelor sonore, poartă numele de undă longitudinală. Ca şi în cazul undelor transversale, mediul sau materialul prin care circulă (se propagă) unda nu este transferat de la sursă la destinaţie; ceea ce se întâmplă este fenomenul de vibraţie a moleculelor mediului în jurul unei poziţii fixe. Atunci când moleculele vibrează paralel cu direcţia de deplasare a undei avem de-a face cu unde longitudinale (cazul undelor sonore), iar dacă oscilaţia moleculelor mediului este perpendiculară pe direcţia de propagare (cum este cazul atunci când aruncăm o piatră pe suprafaţa unui lac), vorbim de unde transversale.

Reprezentare grafică a undei longitudinale
Undă longitudinală - reprezentare grafică (wikimedia.org)
Reprezentare grafică a propagării unei unde transversale
Undă transversală - reprezentare grafică (wikimedia.org)

Cum aude un om sunetele?


Urechea este organul cu care oamenii şi unele animale detectează sunetele. Urechea umană este formată din 3 secţiuni principale numite urechea externă, urechea medie şi urechea internă. Secţiunea exterioară a urechii constă dintr-un ţesut cartilaginos acoperit de epidermă şi numit pavilionul urechii şi din canalul auditiv extern care se întinde până la o membrană foarte subţire, de 0,1 mm, numită timpan. Pavilionul are rolul de a capta undele sonore şi de a le transmite către urechea medie. Odată ce undele sonore pătrund în canalul auditiv extern, se deplasează spre membrana timpanică, acolo unde undele longitudinale antrenează timpanul spre exterior sau spre interior, în funcţie de frecvenţa şi puterea sunetelor recepţionate. În partea interioară a timpanului sunt localizate cele mai mici oase ale corpului omenesc, purtând numele de ciocan, nicovală şi scăriţă. Aceste trei oscioare sunt conectate la timpan şi au rolul de a transmite vibraţiile acestuia, deci energia undelor sonore recepţionate, către urechea internă. Rolul urechii interne este de a converti unda sonoră longitudinală într-una electromagnetică transversală, de fapt impulsul nervos care este transmis creierului spre analiză. Pentru aceasta, cele trei oscioare transmit vibraţiile lor fluidului care intră în componenţa urechii interne. Cohleea este cavitatea de formă spiralată care conţine acest lichid numit endolimfă şi este prevăzută cu o membrană acoperită cu un strat de celule senzoriale. Vibraţiile trec prin canalul cohlear, pun în mişcare această membrană şi astfel sunt antrenaţi cilii (celulele senzoriale) care transmit semnalele către creier prin intermediul nervului cohlear, prin canalul auditiv intern (meatus acustic intern, pe figura de mai jos).

Anatomia urechii umane
Anatomia urechii umane


De ce aud oamenii un ţiuit în urechi după un concert rock?

Mulţi împătimiţi ai muzicii rock se plâng de această problemă după ce asistă la un spectacol live cu una dintre formaţiile preferate. Ţiuitul este rezultatul distrugerii cililor de care am vorbit mai devreme, ca urmare a ascultării pe perioada concertului a muzicii la un volum deseori peste limita de suportabilitate a urechii umane. Celulele senzoriale din cohlee au o frecvenţă naturală de rezonanţă, care este atinsă pe parcursul concertelor, astfel că, sunetul fiind de lungă durată şi la un volum apreciabil, rezonanţa îndelungată are în cele din urmă un efect distructiv asupra cililor. Rezultatul este că acele celule mor, iar rockerilor le ţiuie urechile. În mod normal ţiuitul dispare în ziua imediat următoare concertului, dar răul este permanent deoarece acele celule nu se regenerează. Deşi efectele acestui fenomen se fac simţite după mulţi ani şi după expuneri repetate la asemenea experienţe, în cele din urmă acestea sunt destul grave.

Cum ne putem proteja urechile dacă frecventăm asemenea concerte?

Primul sfat ar fi să păstrăm distanţa faţă de difuzoarele extrem de puternice folosite de obicei la asemenea concerte. Există o lege care spune că intensitatea (puterea, deci volumul) sunetului este invers proporţională cu pătratul distanţei faţă de sursa acestuia. Pe româneşte spus, cu cât suntem mai departe de sursa de zgomot, cu atât intensitatea sunetului este mai mică, dar asta ştie orice copil de 5 anişori. Ce nu ştie este că dublând distanţa faţă de difuzoare, intensitatea sunetului recepţionat scade la un sfert din valoarea iniţială. A doua metodă de protecţie este diminuarea intensităţii sunetului la intrarea undelor sonore în conductul auditiv extern. Multe staruri rock, după ani şi ani de pierdere treptată a auzului ajung să poarte nişte dispozitive care îi ajută în acest sens. Astfel, fluidul cohleei transferă semnificativ mai puţină energie cililor decât dacă spectatorul nu ar purta niciun mecanism protector.

Sursa: scientia.ro

La ce bun apendicele?

Apendicele este un un segment al intestinului, de forma unui tub, care se găseşte în abdomenul drept inferior, conectat la cecum, aproape de intersecţia dintre intestinul gros şi intestinul subţire. Are lungimea de aproximativ 10 cm şi un diametru de circa 8 milimetri.

Apendice

În trecut apendicele era adesea înlăturat fără motiv, cu prilejul altor operaţii abdominale, pentru a elimina riscul unei operaţii viitoare cauzate de eventuale manifestări ale apendicitei (apendicele este organul, apendicita este boala ce survine la inflamarea acută sau cronică a apendicelui).

Are apendicele vreun rol în organism?

Mult timp s-a crezut că apendicele nu are nici o funcţie fiziologică şi că este în fapt un rest al evoluţiei fără nici o utilitate în prezent. Nici astăzi nu se ştie foarte clar care este importanţa apendicelui. Cu toate acestea, în urma cercetărilor recente din medicină au fost avansate o serie de ipoteze privind rolul apendicelui; aceste teorii afirmă rolul important al acestuia atât la fetus, cât şi la adult. La fetus, s-a descoperit că în a unsprezecea săptămână apar celule endocrine în apendice care produc compuşi chimici ce asigură stabilitatea şi controlul organismului.

La adult, apendicele pare a fi parte din sistemul imunitar al al organismului uman. În primii ani după naştere apendicele funcţionează ca un organ limfoid ce are rol în maturizarea limfocitelor B şi în producerea anticorpilor imunoglobulinei A. (citeşte mai multe aici despre sistemul imunitar). De asemenea, apendicele produce molecule ce asigură mişcarea limfocitelor (oferă rezistenţă organismului la infecţii) către diferite zone ale corpului. Recent, apendicelui i s-a găsit o utilizare interesantă: aceea de a înlocui o uretră bolnavă (uretra leagă rinichii de vezica urinară).

Studii date publicităţii în 2007 arată că foarte probabil apendicele a avut rolul de a "găzdui" bacterii bune, în situaţia îmbolnăvirii cu dezinterie ori holeră. În aceste cazuri, bacteriile sunt eliminate din intestine, iar bacteriile aflate în apendice ar putea repopula, după vindecare, intestinele. Acest rol al apendicelui este totuşi limitat astăzi, când bolile amintite sunt puţin prezente în cea mai mare parte a planetei.

Ce provoacă apendicita?

Împrejurările exacte în care se declanşează apendicita nu sunt foarte bine cunoscute. Se ştie totuşi că apendicita survine odată cu apariţia unui blocaj la nivelul apendicelui. Acest blocaj poate fi cauzat de materiile fecale ori de producerea excesivă de celule de către apendice. Aceste celule blochează apendicele, limitează drastic curgerea sângelui prin acesta şi duc finalmente la inflamarea apendicelui. Blocajul poate apărea şi ca urmare a unei infecţii, căci apendicele se umflă ca răspuns la orice infecţie prezentă în organism.

Durează de regulă 72 de ore din momentul blocării apendicelui până la perforarea acestuia. În această perioadă apar simptome care indică probleme abdominale. Semne obişnuite ale apendicitei sunt dureri în zona abdominală, în special în partea dreaptă, greaţă, uneori vomitări şi febră.

O metodă uzuală de a constata inflamarea apendicelui este apăsarea abdomenului cu palma. În cazul apendicitei, la îndepărtarea mâinii se va resimţi o durere acută.

Cum scăpăm de apendicită?

Calea uzuală de a scăpa de această boală este extirparea apendicelui pe cale chirurgicală. Odată cu blocarea apendicelui survine şi moartea ţesuturilor acestuia. Apendicita este mai prezentă la copii decât la adulţi şi mai des întâlnită la bărbaţi decât la femei.

Mituri privind apendicita

Mâncatul seminţelor provoacă apendicită... Nu este adevărat. Nu există nici o legătură între seminţe şi inflamarea apendicelui. Apendicele nu este un colector pentru cojile de seminţe.

Apendicita se manifestă neapărat prin dureri abdominale în partea dreaptă... În cele mai multe cazuri este adevărat, dar asta nu înseamnă că este obligatoriu.

_________
Bibliografie:

en.wikipedia.org
abc.net.au/news/stories/2007/10/10/2055374.htm
health.howstuffworks.com
sciam.com

Siguranţa financiară este cheia fericirii, si nu banii






Un studiu al situaţiei psihice a femeii americane moderne realizat de un psiholog de la Universitatea Princeton a descoperit o legătură puternică între grijile legate de siguranţa financiară şi satisfacţia generală a unei femei.


Când priveau înspre viitor, femeile care se gândeau foarte mult la situaţia materială aveau mult mai puţine şanse să fie mulţumite de viaţa lor, spune Talya Miron-Shatz, o cercetătoare de la Woodrow Wilson School of Public and International Affairs, în cadrul Universităţii Princeton. Şi, contrar aşteptărilor, multe dintre cele care aveau astfel de griji nu duceau lipsă de bani, a mai adăugat Miron-Shatz, sugerând că nu este de-ajuns să ai bani ca sa obţii satisfacţia generală.

“Chiar dacă ajungi să câştigi 100.000 de dolari pe an, dacă eşti în mod constant îngrijorat că poţi fi dat afară, că poţi să-ţi pierzi asigurarea medicală sau că pur şi simplu nu vei reuşi, atunci nu vei fi fericit,” a spus Miron-Shatz, adăugând că astfel de griji afectează foarte multe femei cu venituri diferite.

În contrast cu acest grup, cele care nu-şi faceau astfel de griji erau mult mai fericite.

Studiul a fost publicat pe 25 Februarie în “Judgment and Decision Making,” iar Miron-Shatz a strâns în jur de 1000 de femei de diferite vârste si venituri. Ea a demonstrat cu ajutorul cercetării sale că siguranţa financiară este la fel de importantă pentru subiecţii studiului ca şi bunurile monetare. Stabilitatea financiară este foarte importantă dar, precizează Miron-Shatz,”nu este vorba de lăcomie.”

“Este vorba de a şti că ceea ce deţii, indiferent că este vorba de o vilă sau de o rulotă, nu-ţi va fi luat,” a spus cercetătoarea. În introducerea lucrării, ea spune că acest factor al siguranţei financiare “lipseşte din discuţiile economice.”

Cum funcţionează antibioticele

Antibioticul este un compus chimic creat pentru a distruge bacterii. Poate fi produs în mod natural ori pe cale sintetică. Rolul antibioticului este acela de a stopa reproducerea bacteriilor prin diferite metode. Există antibiotice care doar blochează metabolismul bacteriilor, lăsând sistemul imunitar să le distrugă şi antibiotice care au scopul de a ucide bacteriile. De asemenea, antibioticul poate fi folosit şi preventiv, ca de exemplu pentru a preîntâmpina apariţia infecţiilor, înaintea unor operaţii.

Bacteriile sunt organisme unicelulare în căutarea unor surse de hrană; atunci când reuşesc să treacă de filtrele sistemului imunitar, o dată intrate în organism încep să se multiplice, provocându-ne, cel mai adesea diferite afecţiuni.

Cum a apărut antibioticul?

Bacteriologul scoţian Alexander Fleming a fost cel care a descoperit în 1928, din întâmplare, proprietăţile ciudate de distrugător de bacterii ale „sucului” secretat de o ciupercă din clasa Penicillium. La întoarcerea dintr-un concediu de două săptămâni a găsit cultura de stafilococi afectată de Penicillium, care, din fericire, a ajuns acolo dintr-un laborator aflat cu un etaj mai jos. Fleming a observat ca bacteria pe care o studia se afla pe întreg mediul de cultură, dar nu în zona cu mucegai. Aşadar, "intrusul" era vinovat de inhibarea creşterii bacteriilor.

Alexander Fleming

Deşi a bănuit impactul extraordinar al descoperirii sale, Fleming nu a avut capacitatea de a crea suficient antibiotic pentru a-l folosit în scopuri curative. Abia peste 10 ani de la observaţiile lui Fleming asupra penicilinei un grup de cercetări de la Oxford au decis să continue eforturile, mutându-se pentru acest scop în SUA, căci Anglia era în război, un loc nu tocmai propice pentru activităţi de cercetare. Penicilina a fost folosită cu succes în cel de-al doilea război mondial.

În 1945, Fleming şi Howard Florey (cel care a purificat penicilina demonstrându-i eficienţa) obțin Premiul Nobel pentru medicină.

Din ce şi cum se fac antibioticele?

Majoritatea covârşitoare a antibioticelor sunt produse în mod natural de către anumite bacterii ori organisme din clasa fungus. Aproximativ 90% dintre antibiotice sunt produsul unor bacterii. Există totuşi şi produse integral fabricate în laborator, care sunt destinate să inhibe anumite procese identificate ca fiind specifice bacteriilor.

Deşi producerea de antibiotic este, după cum am văzut, un proces natural, nu există suficient antibiotic produs în acest mod, fiind aşadar necesară o augmentare a procesului de producţie de către cercetători. În acest scop, al producţiei de masă al antibioticului, a fost inventat un proces de fermentaţie. Acest proces implică izolarea microorganismului dorit, hrănirea culturii de bacterii, izolarea şi rafinarea antibioticului produs de acestea.


Antibioticele funcţionează şi împotriva viruşilor?

Antibioticele nu acţionează asupra viruşilor. Viruşii sunt, în esenţă, un lanţ de ADN ori ARN, fără metabolism propriu, consideraţi a nu fi organisme vii. Nu este nimic de distrus din perspectiva unui antibiotic. Prin urmare, atunci când aveţi gripă ori o banală răceală, afecţiuni de natură virală, rezistaţi tentaţiei de a folosi antibiotice, întrucât nu sunt de nici un folos. Dimpotrivă, vă supuneţi inutil riscurilor aferente administrării acestor medicamente. Boli mai des întâlnite şi care sunt de natură bacteriană sunt: otita, pneumonia şi meningita. Faptul că împotriva bolilor de natură virală nu se folosesc antibiotice nu înseamnă însă că suntem descoperiţi în faţa viruşilor. Împotriva acestora există alte medicamente, numite generic antivirale.

Sunt însă cazuri în care doctorii pot prescrie antibiotice chiar dacă natura bolii este virală. Se întâmplă astfel, întrucât este posibil ca organismul pacientului să fie atât de slăbit, încât medicul să considere că o infecţie pricinuită de bacterii este posibilă. Aşadar, în anumite situaţii, în scop preventiv, antibioticele pot fi utile şi în boli virale.

Rezistenţa la antibiotic a bacteriilor

Una din problemele extrem de serioase cu care se confruntă omenirea este creşterea rezistenţei bacteriilor la antibioticele existente. Rezistenţa la antibiotice înseamnă ori că antibioticul nu mai are nici un efect asupra bacteriei ori că efectul este insuficient de pregnant pentru a stopa boala. Bacteriile devin imune la antibiotic nu doar din cauza omului, ci uneori se întâmplă în urma atacurilor cu antibiotice între diferite tipuri de bacterii.

Sunt trei modalităţi de obţinere a rezistenţei la antibiotice. Primul mod este mutaţia spontană a bacteriei. De cele mai multe ori această mutaţie duce la moartea bacteriei, dar sunt cazuri când această mutaţie este benefică, în sensul că conferă imunitate acesteia la administrarea antibioticului. O altă cale de imunizare este transferul de informaţie genetică între bacterii, o bacterie neimună, prin procesul numit „conjuncţie” primeşte material genetic imunizant de la o altă bacterie. În sfârşit, bacteria poate obţine rezistenţa la antibiotic în urma unui atac al unui virus bacteriofag, care, daca nu o omoară, îi poate oferi material genetic necesar supravieţuirii în lupta cu un antibiotic. O dată obţinută imunitatea, bacteriile o transferă generaţiilor viitoare.

Cât de repede acţionează antibioticele şi care este perioada pentru care trebuie luate?

Desigur, de bază este sfatul medicului. Totuşi, ca idee generală, antibioticul începe să-şi facă efectul după aproximativ 24 de ore. Dacă după 72 de ore de la administrarea primei pastile nu sunt semne vizibile de ameliorare a sănătăţii, este foarte posibil ca antibioticul să nu fie eficient în combaterea bolii, fiind nevoie de un nou consult medical şi probabil de prescrierea unui alt tip de medicaţie.

Perioada minimă pentru care trebuie administrat antibioticul este de 5 zile. Dacă o să întrerupeţi tratamentul atunci când vi se pare că v-aţi însănătoşit (ceea ce se poate întâmpla, în cazul unei dureri de gât, de pildă, după numai două zile de la luarea primei pastile) înainte de 5 zile, e foarte posibil ca bacteriile rămase în organism să fie suficient de viguroase pentru a relua atacul împotriva organismului şi să vă îmbolnăviţi din nou.

Cât de sigure sunt antibioticele?

Antibioticele reprezintă un uriaş progres al omului în lupta cu microbii. Este greu de imaginat câtă suferinţă potenţială a fost curmată prin descoperirea penicilinei de către Alexander Fleming. Sunt totuşi de notat şi câteva dintre efectele adverse ale folosirii antibioticului. Întâi de toate trebuie spus că uzul în exces poate conduce la rezistenţa bacteriilor la antibiotic. Pe de altă parte, antibioticul poate scădea eficienţa altor medicamente administrate în acelaşi timp.

Pe lângă bacteriile pentru care a fost luat, antibioticul poate ucide şi alte tipuri de bacterii din organism, bacterii care sunt utile diferitelor funcţiuni ale organismului, ca de exemplu funcţia digestivă. Prin urmare, în perioada folosirii unui antibiotic pot apărea greţuri, dureri de stomac, diaree, urticarie etc. Uneori, ca rezultat al faptului că se creează un dezechilibru la nivelul unui anumit organ (unele bacterii neafectate se înmulţesc necontrolat ca urmare a dispariţiei concurenţei pentru hrană), pot apărea infecţii care trebuie tratate în consecinţă.


Sursa: scientia


Poze Penicillium

Penicillium conrdiophores tjv

penicilina

Poze Penicillium

Penicillium


http://cache-media.britannica.com.cdnetworks.net/eb-media/77/9677-004-5B5C4E6E.jpg

Americanii, nemulţumiţi de becurile ecologice

Tot mai multe voci critice se ridică împotriva becurilor fluorescente, despre care se spune că ar trebui să fie o investiţie profitabilă, datorită consumului scăzut de energie şi a longevităţii. Becurile fluorescente compacte, cunoscute cel mai adesea drept becuri ecologice sunt mai scumpe decât becurile cu filament, dar se presupune că au o durată de viaţă de până la 10.000 de ore şi fac economie la factura de curent.

Potrivit jurnaliştilor de la New York Times, însă, din ce în ce mai mulţi consumatori sunt nemulţumiţi de calitatea becurilor ecologice, care durează, adesea, mai puţin decât un bec cu filament. Unii cumpărători s-au plâns că, din numărul de becuri cumpărate, un procent de aproximativ 20% au fost defecte. Mii de consumatori au început deja să facă plângeri pe internet la companiile producătoare.

Specialiştii sunt de părere că presiunile guvernului american de a reduce preţul acestor becuri stă la baza acestor probleme. Producătorii folosesc materiale de proastă calitate, iar standardele de certificare sunt destul de permisive.

Jocurile video de acţiune îmbunătăţesc vederea

Veste bună pentru fanii jocurilor video de acţiune. Potrivit ultimelor cercetări efectuate de oamenii de ştiinţă americani, vederea adulţilor ar putea fi îmbunătăţită de astfel de jocuri, anunţă telegraph.co.uk.

"Am descoperit că jocurile video antrenează într-un mod eficient creierul uman pentru a procesa informaţia vizuală", susţine Daphne Bavelier de la Universitatea Rochester din New York.

Studiul a fost realizat cu ajutorul a 22 de studenţi. Aceştia au fost împărţiţi în două grupuri. Studenţii care făceau parte din primul grup au fost rugaţi să joace "Call of Duty 2" şi "Unreal Tournament 2004", două jocuri de acţiune. Cel de-al doilea grup de studenţi a jucat "The Sims 2".

Cele două grupuri de studenţi s-au jucat 50 de ore, pe parcursul a nouă săptămâni. La sfârşitul experimentului, studenţii însărcinaţi cu jocurile de acţiune au prezentat o îmbunătăţire a vederii cu 43%, în timp ce vederea studenţilor care au jucat Sims nu s-a ameliorat.

"Jocurile de acţiune constituie o provocare pentru partea creierului responsabilă cu vederea", a mai declarat Daphne Bavalier. Aceasta a adăugat că jocurile video ar putea deveni o metodă eficace de corectare a problemelor de vedere.

Studiu: Marijuana ajută la tratarea tumorilor şi a cancerului cerebral

Susţinătorii legalizării marijuanei au acum un argument în plus. Studii recente arată că tetra-hydro-cannabinolul, care este principalul compus activ din marijuana poate ajuta în reducerea sau chiar distrugerea celulelor canceroase, în special cele dezvoltate în creier, anunţă AFP.

Cercetătorii spanioli de la Universitatea Complutense din Madrid au ajuns la această concluzie după ce au făcut mai multe teste pe şoareci, cărora le-au fost injectate celule canceroase umane, dar şi tetra-hydro-cannabinol(THC). Potrivit acestora, substanţa a provocat autofagia celulelor canceroase, reducând cu până la 80% volumul tumorilor canceroase.

Mai mult, un studiu efectuat pe doi pacienţi care sufereau de cancer la creier şi cărora le-a fost administrată zilnic, timp de aproape o lună, o doză de THC, a demonstrat că celulele canceroase s-au autodistrus.

Pământul nu mai face faţă numărului mare de locuitori

Pământul este deja suprapopulat şi nu mai face faţă numărului mare de locuitori, susţine unul dintre cei mai importanţi oameni de ştiinţă americani. Nina Fedoroff a declarat reporterilor BBC că numărul de oamenii de pe Terra depăşeşte cu mult posibilităţile planet ei.

"Trebuie să facem ceva pentru micşorarea ratei natalităţii. Pământul nu mai poate suporta atât de mulţi oameni", a spus omul de ştiinţă american.

Fedoroff a evidenţiat şi necesitatea de a exploata "teritoriile sălbatice" şi sursele de apă.

"În prezent, există aproximativ 6,5 miliarde de oameni pe întreg globul, iar populaţia este în continuă creştere. Trebuie să inventăm modalităţi noi de a raţionaliza apa şi de a multiplica sursele de hrană", a adăugat cercetătorul.

În ceea ce priveşte reducerea emisiilor de dioxid de carbon, gazul care stă la baza schimbărilor climatice, cercetătoarea a declarat: "America va trebui să reducă emisiile de carbon. Şi cu cât va face acest lucru mai repede, cu atât mai bine."

Nina Fedoroff a fost consilierul pe probleme ştiinţifice a secretarului de stat american până în 2007, lucrând iniţial cu Condoleezza Rice. În administraţia Obama, cercetătoarea lucrează alături de Hillary Clinton.

Acestea sunt cele mai populate state din lume:

-China - 1,33 miliarde

-India - 1.16 miliarde

-SUA - 306 milioane

-Indonezia - 230 milioane

-Brazilia - 191 milioane

Meniu